RECENZIE: ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT, de Liviu Radu

Între cer și pământ

Autor: Liviu Radu
An: 2015
Editura: Nemira
Gen: Science- Fiction
Rating: 7 din 10 Pocahontas

 

Descriere

 Aho, aho internauți și frați! Bine v-am regăsit cu o nouă recenzie, de data aceasta de la Editura Nemira. Așa cum v-am obișnuit, cartea recenziată este scrisă tot de un autor român (pentru cei care nu știu, eu mi-am propus să promovez minunați noștri autori autohtoni) și aparține unuia dintre genurile mele literare preferate: Science-Fiction.

Este vorba de „Între cer și pământ” de răposatul Liviu Radu, un autor prolific a cărui operă de abia am început să o explorez, dar care promite să ascundă destule nestemate pentru a forma coroana literaturii SF românești. Cartea în sine este o colecție de 9 povestiri, cuprinse in 250 pagini, cu o copertă superbă, ce face parte din rebrănduita colecție Nautilus, care te atrage să cumperi cărțile – chiar dacă deja le deții în ediții mai vechi (guilty as fuck).  Povestirile tratează diferite subiecte, o pledoarie a totemurilor pe care se axează literatura SF și pe care o să le relatez pe scurt, mai jos.

Mă bucur că am descoperit acest autor și deja am cumpărat încă o colecție de povestiri scrisă de el, numită „Golem, Golem”, pentru că ideile lui și stilul narativ mi-au stârnit interesul și m-au convins că am dat peste o comoară cu o multitudine de fațete, ce abia așteaptă să fie cercetate și analizate.

„Între cer și pământ” este o carte surprinzătoare, cuprinde foarte multe teme inedite în peisajul autohton, caracteristice acestui gen, este o carte aerisită și care te lasă dorind mai mult și mai mult din stilul cu  un aer vag familiar, al acestui autor. Nu de puține ori m-am gândit că aș vrea ca unele dintre aceste povestiri să fie romane întregi, ceea ce este un semn foarte bun.

Can you feel the excitement yet?

Stilul autorului este unul destul de relaxat, care te face să crezi naratorul(ii) îți e prieten vechi și că îți deapănă toate aceste povestiri la o bere rece, într-o zi de vară…pe Marte. Modul de scriere e nuanțat de o subtilă ironie și are o fluiditate și o coerență surprinzător de poetică pentru genul Science-Fiction, ceea ce fac aceasta colecție să aibă un aer aproape exotic și romantic. Pe mine m-a convins, chiar dacă pe alocuri e destul de seacă, lucrul acesta dăunând vitezei cu care se citesc unele dintre povestiri. Și chiar dacă m-aș fi lipsit de vreo 3 dintre texte (ar fi mers o editare mai strașnică), aceste mici nuvele mi-au transmis o doză de entuziasm ce m-a determinat să-mi cumpăr încă vreo 6 cărți de autori români ce subscriu curentului SF.

#sorrynotsorrybutiwillbesorrywhenthehungerstrikes

Cartea are și unele lipsuri pe care le-am observat, iar lucrurile acestea am să le punctez când o să vorbesc despre fiecare povestire în parte, lucru pe care o să-l fac chiar acum pentru că am tendința să mă lungesc și da, o fac chiar în momentul acesta! SĂ PRUCEDEM!

• Călătoria împuternicitului imperial 

Despre ce e vorba?

În această primă povestire, îl întâlnim pe Iuligar, un oficial imperial, ce reuşeşte să captureze o bucăţică dintr-un univers paralel, despărţit de al său printr-un ocean eteric imposibil de traversat. Acces la cele două lumi îl are doar o specie de balene spaţiale zburătoare, ce își face veacul în acest ocean-graniță. De îndată ce echipajul lui Iuligar capturează un obiect ce aparţine civilizaţiei paralele, misiunea sa începe cu a adevărat. Pornește călătoria către Capitala Imperiului, marcată de peripeţii explozive, traversări prin găuri de vierme, cunoaştere de sine şi multe altele, alături de ironicul computer de bord, care îi salvează viaţa de mai multe ori. Finalitatea misiunii? Cunoaşterea.

Gândurile mele.

3 stele acord acestei povestiri. Nu a fost impresionantă, dar a fost destul de bună încât să mă facă să continui.

Este o povestire pe care eu nu aș fi pus-o la începutul colecţiei, deoarece ce mi s-a părut dintre cele mai slabe dintre toate şi m-a făcut să mă întreb dacă acesta colecţie merită timpul meu (în final a meritat). Nu este proastă, în nici un caz, doar că nu are nimic special. Deşi ideea centrală a textului ar fi putut fi ceva original şi inedit, am găsit execuţia puţin greoaie şi uneori genera confuzie. Mi s-a părut că cheletul acesteia e deconectat de povestire, ca şi cum ar fi fost adăugat după scrierea textului şi nu el construit pe baza acestuia. Ca şi cum ai uita să pui zahăr într-o prăjitură şi îl adaugi după ce deja le-ai copt. Does that make sense?

Mi-a plăcut modul în care autorul s-a jucat cu viitorul civilizaţiei noastre, făcând-o nu doar într-un mod plauzibil, dar şi previzibil, având în vedere predilecţia noastră către ubicuitate şi distrugere. Mi-a plăcut şi modul cinematic în care au fost construite secvenţele, autorul având o dibăcie nemaipomenită în a păstra cursivitatea întâmplărilor. O altă tehnică faină a fost și modul în care a utilizat autorul idea de simetrie şi paralelism, dar şi modul în care a dezmembrat anumite paradoxuri, deşi nu cred că am înţeles total cum funcționează aceste elemente.

Povestirea este practic înţelegerea destinului personal, într-un decor cosmic. Este o poveste de căutare a sinelui şi de rebeliune împotriva autorităţii, care, deşi suntem învăţaţi să o urmăm orbeşte, computerul nostru de bord, din subconştient, ne spune altceva. Ne spune să cercetăm, şi să nu luăm ca atare orice ni se oferă.

• Despre infern şi calculatoare 

Despre ce e vorba?

Un computer cu conştiinţă ar putea merge în iad? Sunt termenii computer şi conştiinţa în contradictoriu? Dacă un computer este programat să facă anumite lucruri, este el responsabil pentru acţiunile sale sau este programatorul? Acestea sunt întrebările ridicate în acesta povestire scurtă, de către autor. Pentru răspunsuri v-a trebui să citiți cartea!

Gândurile mele

Această povestire, deşi mi s-a părut fascinantă şi foarte bine gândită, cu un limbaj delicios, mi s-a părut prea scurtă. În cele câteva pagini nu s-a dezvoltată complexitatea acestor întrebări şi am găsit rezultatul nesatisfăcător. Mi s-a părut mai degrabă o pagină din jurnalul autorului, o metaforă a omului şi a destinului, scrisă de un artist chinuit de tragedia viitorului. Aceasta este una dintre povestirile pe care mi-ar fi plăcut să le citesc sub formă de roman. Dar cum asta nu o să se întâmple, îmi rămâne doar să visez.

• Epitaf pentru Laura 

Despre ce e vorba?

O târfasasină cu zimţi în… gaura cosmică, îşi ajută stăpânul să-şi downloadeze conştiinţa şi sinele în spaţiul virtual, cu ajutorul omului de ştiinţă nebun. O Românie din viitor, unde naţiile din Orientul Îndepărtat sunt la ele acasă şi unde legea e sub papucul gangsterilor. Cam așa pot descrie acestă poveste.

Gândurile mele

Mi-a plăcut francheţea povestirii şi faptul că nimic nu e sfânt în fața acidităţii autorului. Naţionalitatea? E analizată. Ipocrizia bisericii? Accentuată. Sexismul? Dus la extrem. Îmi plac autorii îndrăzneţi, iar Livu Radu cu siguranţă a avut o gândire limpede şi un tupeu literar care lipseşte multor ciuperci comuniste, aşa cum numesc eu autorii care mulg comunismul, scriind practic aceiaşi poveste fără personalitate. Singurul lucru care nu mi-a plăcut e titlul, iar dacă citiți o să ințelegeți de ce.

• Pată albă, cavaler argintiu, pantera blondă 

Despre ce e vorba?

Povestea debutează cu o locaţie în stil medieval, cu regi, regine şi prinţese care prind mâncărimile măritişului. Şi ce modalitatea mai bună de a găsi un prinș oacheș și viteaz, decât prin un turnir? Cu ajutorul magicianului imperial facem cunoştinţă cu unul dintre participanţii la acest eveniment regesc, un cavaler vânjos care vine din… Spaţiu? Şi e un cilindru fără față, membre, anus? Şi care are o iubită o pantera – femeie – care se poate dezintegra în orice moment?

Da, it’s a crazy fest care reuşeşte să te ţină captiv şi să te întrebi ce dracu’ o să urmeze! Un cuvânt care s descrie povestirea? Ingenioasă şi surprinzătoare!

Gândurile mele

De departe, acestă mică istorisire a fost preferata mea. Am o slăbiciune pentru steampunk, mai ales când acesta este executat bine şi cu talent. Am adorat personajele tridimensionale, povestea savuroasă şi ingeniozitatea cu care Liviu Radu a construit acestă poveste. Este nu doar surprinzătoare, dar aduce şi o briză prospătă în literatura de gen, depăşind barierele convenţionale ale stilului. Nu ştiu cum a reuşit în aşa puţine pagini să contureze un asemenea univers, dar eu mă declar impresionat! Dacă autorul ar fi trăit, cu siguranță l-aş fi bătut la cap să scrie un roman bazat pe această povestire. Dar cum acum este într-un drift cosmic etern, mie îmi rămâne doar umplu golurile cu propriile vise.

Datorită acestei povestiri am fost convins că autorul merită tot timpul meu şi am fost convins şi de imaginaţia lui diversificată dar şi de puterea lui creatoare. Îmi pare atât de rău că l-am descoperit aşa târziu…

• O butelie din cer 

Despre ce e vorba?

O cometă ameninţă să distrugă pământul, iar un bărbat nu înţelege ce se petrece. Merge la geam şi vede cometa, cum se apropie rapid de atmosferă, dar şi reacţiile sălbatice, violente, macabre şi dezgustătoare ale semenilor săi, în faţa unei morţi iminente. Cam asta tratează povestea acesta scurtă. Not impressive and kind of weak.

Gândurile mele

Cred că acestă povestire mi-a plăcut cel mai puţin. Rectific. Acestă povestire mi-a displăcut şi nu i-am văzut rostul. Mi s-a părut a fi un exerciţiu de creație şi nu o povestire în sine. Slăbuţa şi cu un subiect expirat. Violența omenirii în fața apocalipsei? Monologuri monocromatice şi plictisitoare? Done. Nu am găsit nimic care să îmi placă, nici măcar descrierile grafice de viol nu mi-au provocat vreo reacţie solidă. Nu prea înţeleg de ce editorul nu a scos această povestire din volum și am fost de-za-mă-git de calitatea ei. NEEXT!

• Te-am iubit, Paraschivo 

Despre ce e vorba în această povestire? Ceva nonsens fotbalistic. Nu aş putea spune, pentru că eu adorm instant când aud cuvântul FUTBAL. Este vorba de o distopie fotbalistică, condusă de o ligă din asta şi de suporteri. Ar fi un film horror pe cinste! Vă imaginați o țară condusă de fotbaliști? Motto-ul ei ar fi „Să curgă berea și silicoanele!”.

Mi-a plăcut ideea în sine, chiar dacă nu e pentru mine. Am notat naturaleţea cu care a scris Liviu Radu şi am trecut mai departe.

• Ari 

Povestea SF clasică a călătoriei în timp. Şi care utilizează un element pe care autorul pare să-l cultiveze în multe dintre creaţiile sale. Paradoxul. E o povestire inteligentă, un viitor în care rasa superioară este cea cu pielea închisă şi în care modificările estetice se fac încă dinaintea naşterii. Un viitor în care experimentul unor părinţi pe pruncul lor, dă naştere rasei ariene care este văzută ca fiind inferioară. O modulatie inversata a teroriei lui Hitler. Un viitor care arunca în trecut o bucăţică din sine, construindu-se astfel, pe sine. Paradoxul circular al naşterii viitorului din o bucăţică din aceluiaşi viitorul dar aruncat în trecut. Mă urmăriţi? Dacă nu, citiți cartea şi cu siguranţă o să vă izbucnească creierul în flăcări de la atâta gândit.

• Fuga domnească 

Nici nu o să mă obosesc să comentez acestă povestire. Sincer să fiu, nici măcar nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat în ea. Stiu doar ca m-a plictisit și mi s-a părut mai mult o schiță, decât o povestire.

• Intre cer si pamant 

 Acestă povestire v-o las vouă să o descoperiți, ea fiind și cea care a dat titlul volumului cu pricina.

CONCLUZII

Liviu Radu a ţesut viitorul cu elemente din realitatea imediată, cu structuri din cultura pop actuală, într-un mod care atrage cititorul şi îl face să-şi pună întrebări cu privire la identitatea culturală proprie, dar şi cu privire la viitor, pentru că autorul oferă şi câteva scenarii plauzibile la ce ar putea fi. De asta iubesc literatura SF și fantasy, pentru că oferă un cadru vast pentru desfăşurarea de experimente cu privire la acest fel de întrebări existenţiale, un lucru care nu este posibil în alt gen de creaţie literară. Dacă ai dubii cu privire la acest autor, eu îţi zic să îi dai o şansă. Pentru că nu degeaba şi-a câştigat o reputaţie printre titanii literaturii româneşti.